Cea mai recentă expoziție a lui Eugen Vuțescu, desfășurată la Sibiu sub titlul „La opt etaje depărtare de lume” (*Eight Floors Away From the World*), oferă o perspectivă captivantă care își are originea în simplitatea unui punct focal singular, evoluând într-o țesătură bogată de semnificații dedicate cotidianului.
Găzduită în sălile interioare ale prestigiosului Muzeu Brukenthal din Sibiu și curatoriată cu minuțiozitate de lectorul universitar Ana Negoiță, expoziția se distinge nu doar prin lucrările individuale, ci și prin curatoria atentă, care amplifică calitățile artistice intrinseci ale acestora. Formată dintr-o colecție de fotografii completate de elemente grafice digitale și video ce contribuie la o narațiune coerentă, toate imaginile au fost surprinse din perspectiva etajului al optulea al unei clădiri din București.
Fotografiile oferă frânturi din viața de zi cu zi, surprinzând momente obișnuite în apogeul expresivității lor. Prin reprezentarea lirică a acestor scene statice, se naște un sentiment de intimitate care ne atrage în narațiunile acestor locuri. Ai impresia că ești cufundat în amintirile care se desfășoară, învăluit de prezența lor, pe măsură ce acestea se împletesc firesc cu propria noastră perspectivă prin intermediul obiectivului aparatului de fotografiat.
Prin această sincronizare, suntem invitați să reexaminăm momentele obișnuite ale vieții noastre, descoperind sensul nu doar în ritmul alert care definește prezentul, ci și în acele imagini și evenimente aparent neînsemnate care, adesea, ne scapă privirii. Profunzimea acestor scene cultivă un spațiu amplu pentru emoție, trăire și reflecție. Ne angajăm într-un proces de introspecție, meditând atât asupra narațiunilor vizuale din fața noastră, cât și asupra asocierilor personale pe care acestea le trezesc. În acest spațiu meditativ, ne confruntăm cu teme profunde precum mortalitatea, singurătatea și legătura umană, îmbogățindu-ne înțelegerea asupra experienței umane.
Spații negative
Spațialitatea surprinsă de artist deține o calitate distinctă, invitându-ne să reconsiderăm ceea ce este locuibil și ceea ce nu este. În Untitled 11, putem distinge efectul transformator al fotografiei negative aplicat unei guri de canal, care dezvăluie o scară ce coboară într-o întindere luminoasă, albă. Această imagine evocă un sentiment de transcendență, sugerând o evadare spre puritate și bunătate, în ciuda realității sumbre a mediului canalului. Filtrul conferă scenei o aură radiantă, estompând natura neplăcută a cadrului și invitând la reflecție asupra temelor purității și transcendenței.
Mai mult, pe măsură ce conștientizăm impactul acestui efect, juxtapunerile din imagine trezesc un sentiment persistent de neliniște. Revelarea iluziei, alături de prezența unui picior uman și a unei lopeți vizibile în partea superioară, generează o stare de disconfort, amplificată de pavajul fisurat din jurul gropii. Această notă sinistră se extinde și în Untitled 8, unde canalul este acoperit cu un capac decorat cu o cruce. Nuanțele ruginite, dreptunghiul carmin, ramurile uscate și aspectul general degradat al pavajului se combină pentru a crea un peisaj ostil, straniu, vizibil neprimitor.
Ecouri ale mortalității
Două lucrări care mi-au atras în mod special atenția sunt Untitled 7 și Untitled 10. Ambele, înfățișând cruci și cimitire, străpung liniștea asurzitoare ce răzbate din implicațiile lor vizuale și semantice. În Untitled 7, contrastul puternic dintre mormântul proaspăt săpat și restul cimitirului este amplificat de culorile vii, determinându-ne să întredeschidem ochii pentru a observa mai atent. Procedând astfel, distingem nuanțele profunde de roz și roșu ale panglicilor și florilor, care intensifică atmosfera sumbră și transformă scena într-o rană metaforică a pământului.
În același timp, Untitled 10 explorează spectrul iminent al morții și, poate mai subtil, reziliența vieții aflate la marginea prăpastiei, mereu împletită cu mortalitatea. Acest contrast se evidențiază puternic pe fundalul banalităților cotidiene, acolo unde oameni care se confruntă cu sărăcia trăiesc, probabil, pe străzi. În contextul vizual prezentat, această juxtapunere capătă o semnificație profundă, evocând un sentiment de neliniște asemănător unei *vanitas* contemporane — o amintire alegorică a caracterului efemer al vieții, pe care tindem să-l trecem mult prea ușor cu vederea.
Statele de agregare ale memoriei
Obiectivul lui Eugen Vuțescu surprinde cu măiestrie esența existenței cotidiene, oferind nu o perspectivă distorsionată, ci mai degrabă una amplificată și subiectivă. În acord cu sensibilitatea evocată de Hopper, profunzimea semantică prezentă în lucrările sale ne obligă să ne oprim și să reconsiderăm acele aspecte aparent banale pe care, în goana noastră constantă după nou, le trecem adesea cu vederea.
Reflectând asupra unei expoziții anterioare a artistului, din 2018, intitulată „Transfer de memorie” (*Memory Transfer*), devine evident modul în care tema memoriei impregnează diverse aspecte ale operei sale. În picturile și instalațiile care alcătuiesc această colecție se regăsește un profund sentiment de *liniște epidermică*, ce explorează dimensiunile transferului de memorie prin abstracții tangibile. Spre deosebire de simple pânze goale, aceste lucrări evocă urmele a ceva ce a fost cândva prezent — o narațiune istorică ce funcționează asemenea unei oglinzi, revelând nu doar reflecția noastră, ci o esență primordială a vieții noastre interioare.
Memoria funcționează ca un motiv central în demersul artistic al lui Eugen Vuțescu, fiecare (re)prezentare oferind o perspectivă nouă. Stările de agregare ale memoriei ne pot învălui asemenea unui abur subtil ce se ridică din întâmplările cotidiene sau ne pot confrunta cu amintiri solide, bine depozitate în interior. Indiferent de forma lor, amintirile persistă și curg, manifestându-se adesea în moduri neașteptate — iar Eugen Vuțescu reușește cu finețe să le surprindă și să le condenseze în forme artistice mereu în transformare.
Lasă un răspuns