Am intrat pe scena curatoriatului pentru că vreau să recuperez distanța nedreaptă care a apărut între receptori și obiectul de artă. Pe undeva pe drum, arta a fost îndepărtată de oameni. Limbajul academic, snobismul cultural și distanța instituțiilor au ridicat un zid între operă și omul din fața ei, zid pe care îmi doresc să îl îndepărtez.
Medium is not a limit for me. Painting, poetry, film, textile, or music, they all raise the same question: how does a person come to understand a meaning they don’t recognize at first sight, one that seems not to belong to them? I build my entire practice around this question. And I always start from perception, not from theory. Theory comes after, as a tool through which I name what has already been perceived. I use ideas as a set of lenses, because that way they bring out what is already visible in the work, instead of dictating what should be seen.
Cum visul e unul dintre subiectele mele de cercetare, tratez și simbolurile ca pe o formă reală de cunoaștere, nu ca pe un simplu decor. Le citesc după logica lor internă. În același fel îmi structurez și conceptele curatoriale, căutând mai întâi gramatica ascunsă a unei opere și abia apoi povestea ei de suprafață, pentru că un simbol poartă adesea o memorie pe care cultura din jurul lui a uitat-o. O parte din rolul meu e să aduc înapoi acea memorie.
Pentru asta, mă lupt cu două obiceiuri deodată. Cu obiceiul academic de a vorbi de sus către oameni și cu obiceiul comercial de a le vorbi condescendent. Amândouă strică același lucru, contactul direct dintre om și operă, și de aceea tot ce scriu și curatoriez are rolul de a proteja acest contact.
Every decision I make, from a wall text to where an object sits in a room, comes down to a single test: does this bring the viewer closer to the work, or does it add another layer between them? That’s why I see my role as a curator as that of a mediator who works, paradoxically, to disappear. A project succeeds, for me, when the viewer forgets I was ever there and is left only with the work, with the moment they lived alongside it, and with the shared story that formed between them.