Dr. Sergiu CHIHAIA (n. 1982, Verejeni, Republica Moldova) este artist vizual specializat în modă. A absolvit Universitatea Națională de Arte din București și, în prezent, este cadru didactic titular în cadrul Departamentului de Modă al aceleiași instituții. Trăiește și lucrează în București. Lucrările sale au fost prezentate în expoziții naționale și internaționale (București, Constanța, Londra și Veneția) și se regăsesc în colecții private din Anglia, Italia și România.
În anul 2014, a câștigat Premiul UAP pentru Arte Decorative – Textile, în cadrul celei de-a cincea ediții a proiectului „Arte în București”. Este sculptor, artist textile și designer, iar în efervescența procesului de creație îmbină toate aceste elemente, devenind scenograf. Astfel, artistul reconstruiește istoria lumii ca pe o scenă — un spațiu de expunere pentru dramele, bucuriile și triumfurile umane.
(sursa: https://ateliere.net/ro/sergiu-chihaia)
Arta ecologică evoluează rapid dintr-o mișcare artistică într-un curent tot mai răspândit, menit să implice un număr tot mai mare de oameni. Necesitatea unor astfel de reprezentări este de o importanță majoră astăzi, când ne aflăm în pragul unor schimbări climatice cataclismice.
Această nișă artistică a apărut în jurul anilor 1970, fiind inițial percepută ca artă de mediu, și s-a dezvoltat ulterior în diverse ramuri. Arta ecologică se concentrează mai mult pe implicarea oamenilor în practici ecologice, pe creșterea gradului de conștientizare și pe motivarea acțiunilor sociale menite să genereze o mișcare activă de tip activist. Suzi Gablik, o pionieră în acest domeniu, a numit arta ecologică „estetică conectivă”, subliniind importanța depășirii antropocentrismului în favoarea unui sistem relațional în care conexiunile dintre cultură, natură, artă și știință prevalează.
Scopul acestei abordări este de a crea o artă care nu se limitează la simpla expunere, ci urmărește cultivarea unei experiențe participative, în care publicul este invitat să se implice și să înțeleagă implicațiile propriilor acțiuni. Această abordare postmodernă mută discuția de la o perspectivă „deconstructivă” către una „reconstructivă”, așa cum observa Gablik, orientându-se spre un viitor care ar putea evita dezastrul complet cauzat de modul nostru nechibzuit de a trăi.
Totuși, un aspect esențial în ansamblul artei ecologice este acela că aceasta nu poate fi niciodată complet separată de mediul său sursă. Întregul devine un material de referință puternic, care nu doar intersectează toate părțile implicate, ci constituie chiar punctul de intersecție dintre ele. Acest lucru înseamnă că arta ecologică nu este un obiect artistic finit, ci unul continuu transcendent, care ne cufundă în problemele modernității.
O examinare poetică a vulnerabilității mediului înconjurător
Sergiu Chihaia prezintă expoziția „Echilibru foarte fragil” la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, centrată pe conceptul echilibrului delicat al lumii noastre și pe necesitatea urgentă de a înțelege și de a acționa asupra echilibrului fragil dintre viață și moarte. Curatoriată de Dr. Ana Negoiță, expoziția reunește exclusiv materiale vegetale, precum crengi și resturi de copaci, meticulos prelucrate și integrate în instalații cinetice. Această abordare subliniază metaforic fragilitatea ecosistemului contemporan.
Captivantă vizual prin aspectul său scheletic și paleta estompată a lemnului prelucrat, expoziția lui Sergiu Chihaia invită privitorii într-un spațiu reflexiv, oferind un avertisment poetic asupra viitorului prin forme, volume și texturi complexe. Lucrările, adesea echilibrate precar, se grupează în noduri elaborate sau ghidează privirea vizitatorului de-a lungul unor linii grațioase formate din ramuri alungite. Aceste instalații stimulează imaginația, determinând privitorul să recunoască diverse forme și să reflecteze asupra implicațiilor propriilor acțiuni.
Formele scheletice și nuanțele palide simbolizează mesaje provenite dintr-un posibil viitor apropiat, în care natura este înfrântă, reprezentând o moarte ce semnifică dispariția finală a vieții. Aceste fragmente servesc drept mărturii ale amenințării pe care umanitatea o reprezintă pentru ecosistem și oferă o privire ca o avertizare asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla dacă nu ne schimbăm comportamentul. A face parte din ecosistem ar trebui să insufle atât mândrie, cât și responsabilitate, subliniind necesitatea unei interacțiuni conștiente cu toate elementele sale, pentru a asigura supraviețuirea întregului sistem.
Estetici ale sacrului și vulnerabilitatea mediului
Utilizarea pânzei în unele dintre instalațiile lui Chihaia oferă un suport flexibil pentru structurile rigide din lemn, accentuând tema echilibrului fragil sugerată de titlul expoziției. Asemănătoare oaselor și mușchilor, texturile provoacă un răspuns sinestezic, culminând în corpuri imaginare ce evocă vestigiile unui viitor apocaliptic. Aceasta funcționează ca o memorie și ca un avertisment venit dintr-un timp încă netrăit.
Extrapolând aceste elemente de lemn și pânză, putem stabili o comparație cu scena biblică a coborârii de pe cruce. În ambele situații, forțele cinetice și sistemele de pârghii sunt analoage, ramurile reprezentând membrele, iar pânza simbolizând giulgiul lui Hristos. Această paralelă conferă instalațiilor o aură sacră, amintind de impactul artei religioase. În timp ce arta picturală îi transportă pe privitori în tărâmul alegoric al Răstignirii, instalațiile lui Chihaia produc un efect de sublimare, chiar subliminal, creând o atmosferă sacră fără a o explica explicit. Asistăm la un echilibru fragil, la o entropie estetică ce ne transmite instinctiv, în ambele cazuri, că urmează consecințe.
Un alt progres în transferul schematic al mișcării a fost teoretizat de Kandinsky în lucrarea sa „Dance of the Future”. Prin analiza dansului lui Gret Palucca, el a formulat o teză privind modul în care tensiunea expresiei corporale poate fi transpusă în reprezentări mai geometrice. Kandinsky a susținut că tensiunea dinamică inerentă mișcărilor de dans poate fi abstractizată în forme geometrice, creând astfel o punte între performanța corporală și arta vizuală.
El considera că esența mișcării, surprinsă prin gesturile și posturile dansatorului, putea fi distilată într-o serie de linii, forme și culori, fiecare reprezentând diferite aspecte ale mișcării și emoției. Acest cadru teoretic nu doar că a avansat înțelegerea abstracției în arta vizuală, ci a evidențiat și interconectarea dintre diferitele forme de artă. Prin reducerea complexității mișcării umane la esența sa geometrică, Kandinsky a deschis noi posibilități de reprezentare a dinamismului și expresivității în mediile vizuale statice. Această abordare subliniază potențialul artei abstracte de a transmite straturi mai profunde de sens și emoție, depășind limitările reprezentărilor figurative tradiționale.
Dialoguri Eco-art: Sergiu Chihaia, Henrique Oliveira și Laura Bacon
Privind retrospectiv către scena internațională, putem poziționa instalațiile lui Sergiu Chihaia alături de nume importante din domeniul eco-art, precum Henrique Oliveira sau Laura Ellen Bacon. În timp ce Chihaia și Oliveira preferă o expresie fie spectrală și subtilă, fie puternică și violentă, Laura Bacon se concentrează asupra relației simbiotice posibile dintre om și natură.
Nodurile gordiene ale Henrique Oliveira
“Creând un nod gordian spectaculos și invaziv, Henrique Oliveira se joacă cu arhitectura Palais de Tokyo, permițând apariția unei lucrări care îmbină elemente vegetale și organice. Clădirea însăși devine un fel de uter care generează acest volum de lemn „tapumes” — material folosit în orașele braziliene pentru construcția palisadelor de lemn ce înconjoară șantierele.
Printr-o formă de antropomorfism arhitectural, Henrique Oliveira revelează structura clădirii. La Palais de Tokyo, el valorifică elementele existente și arhitectura spațiului, prelungind și multiplicând stâlpii pentru a le conferi o dimensiune vegetală și organică, ca și cum edificiul ar prinde viață. Artistul se inspiră, printre altele, din manuale medicale, în special din studiile privind patologiile fizice, precum tumorile.
Printr-o analogie formală, aceste excrescențe evocă straturile exterioare ale scoarței unui arbore obișnuit. Textura acestei instalații din lemn „tapumes” amintește inevitabil de anumite esențe arboricole din pădurile tropicale amazoniene și umede: șuvoaiele și alte noduri constituie rețele incontrolabile, într-o logică pe care omul nu o mai poate suprima.
sursa: https://palaisdetokyo.com/en/exposition/henrique-oliveira/
Formele simbiotice ale Laurei Bacon
În același timp, Laura Bacon spune:
„Folosesc materiale naturale, în cantități mari. Sper ca limbajul meu formal să pară, într-un mod ciudat, familiar lumii naturale. Scopul meu este ca lucrările mele să trezească un sentiment de uimire atât în mediile naturale, cât și în cele construite, reamintindu-ne că natura încă ne poate surprinde.”
My work is also focussed on the human, physical experience within woven spaces or ‘burrows’ – although I joyously admit that the immersive process and the almost primitive nesting instinct it releases means that the main recipient of the experience is me.”
sursa: https://www.lauraellenbacon.com/about/biography/
Cu toate acestea, Sergiu Chihaia completează tezele celor doi artiști printr-o concluzie clară, dedusă din acțiunile nechibzuite ale omului: trăim într-un Echilibru Foarte Fragil.
Lasă un răspuns