Am intrat de curând în contact cu opera lui Costin Brăteanu și, analizându-i portofoliul, am avut impresia că privesc o geografie reprezentată artistic. Înaintând prin straturile artistului, mi-am amintit de conceptul de palimpsest, care putea descrie mai bine ceea ce încercam să înțeleg.

palimpsest este o pagină de manuscris, un pergament sau o suprafață de scris de pe care textul original a fost răzuit, spălat sau șters, pentru ca materialul să poată fi refolosit pentru un nou document, lăsând totuși sub el urme slabe, vizibile, ale scrisului vechi.

Gérard Genette a folosit termenul pentru literatură, numind textul de dedesubt hipotext, iar pe cel de deasupra hipertext. Lucrările lui Costin Brăteanu se pot citi în același fel, strat cu strat, de jos în sus, ca într-o stratigrafie. Fiecare serie adaugă încă un strat, și niciunul nu îl șterge pe cel dinainte.

Artistul s-a născut în 1978, la Petroșani, și a absolvit pictura la Timișoara în 2001, orașul în care și-a deschis mai târziu galeria. Ordinea seriilor de mai jos urmează logica suprafeței, de la cea mai simplă la cea mai încărcată.

Figuri și orizonturi

Două figuri așezate ocupă compoziții cu fonduri pline și luminoase, una în roșu, cealaltă în albastru (fig. 1, 2). Conturul pare trasat direct în culoarea udă. Corpurile sunt compuse din pete portocalii, fără un modelaj clar. În peisajele pe care am ales să le includ în aceeași familie, orizontul împarte câmpul în două benzi (fig. 3, 4). Culoarea pare și ea trasă pe orizontală cu o lamă, iar urmele rămân vizibile.

Acesta este hipotextul. Pictura are aici un singur strat, aplicat direct, dar gestul răzuirii aparține deja palimpsestului, pentru că scribul face același lucru cu pergamentul înainte să scrie.

Crengi și apă

Aici suprafața primește o a doua imagine. Siluete negre de crengi acoperă câmpuri de culoare (fig. 9-15). În prim-plan apare aproape mereu o bandă de apă, luminoasă, „deschisă”. În spatele crengilor se văd garduri, acoperișuri, un coș de fabrică sau un pod. În fig. 9, scurgeri verticale de culoare trec peste întreaga imagine.

Ochiul citește ambele imagini în același timp, astfel că ecranul de crengi stă în față, orice altceva fiind în spatele lui, cele două neanulându-se reciproc. Este prima suprascriere. Peisajul nu mai e văzut direct, ci printr-un alt desen.

Frunza ca tipar

În seria următoare, planta lasă o formă în negativ. Frunze și ferigi apar ca forme palide pe un fond pulverizat (fig. 16-30). Conturul e clar, iar interiorul e gol. Efectul indică un procedeu de șablon. Planta pare așezată pe suprafață, acoperită cu culoare și apoi ridicată. Pe alocuri apar puncte și bare verticale, tot în negativ (fig. 21, 22).

Imaginea înregistrează aici o absență. Planta a dispărut, urma a rămas, la fel cum scrisul șters se vede prin cel nou. Fotogramele funcționează în același fel, de la ierbarele în cianotipie ale Annei Atkins la Man Ray. Paleta se răcește spre turcoaz, verde și gri, în timp ce două lucrări păstrează roșul și violetul florilor (fig. 18, 27).

Dantelă, cămașă și cojoc

Tiparul vegetal face loc celui textil. Modele de dantelă și broderii apar imprimate în culoare (fig. 31-38). În fig. 32 și fig. 34, forma unui veșmânt umple întreaga pânză, iar prima amintește de un cojoc tradițional. O altă lucrare, din fig. 37, arată o țesătură în dungi orizontale, redată fir cu fir.

Cuvintele text și textil vin din același verb, texere, a țese. Modelul de dantelă este un „text” scris mai devreme, de alte mâini. Artistul transferă modelul prin amprentare, ceea ce amintește de frotajul lui Max Ernst. Sub memoria personală a peisajului apare una colectivă, a casei și a veșmântului, apropiată de lectura iei românești din The Woman as Cosmos.

Linia albă

Peste multe dintre lucrările artistului apare o linie albă. Ea traversează peisajul și nu urmează nimic din ce se află dedesubt. Nu conturează un copac și nu închide o casă. În alte lucrări, linia creează corpuri geometrice goale, văzute în perspectivă (fig. 48, 49, 50). Două compoziții iau chiar forma unei „case cu vârf” (fig. 46, 47). Paleta se restrânge la negru, gri și alb.

Linia stă peste toate straturile și nu urmează formele de dedesubt. De aceea pare trasă la final. În manuscrisele medievale, cititorii scriau glose pe margine. Linia artistului are același rol. Adaugă imaginii un comentariu vizual, fără să facă parte din ea. Unghiurile ei drepte se opun formelor fluide, curbe, ale frunzelor sau crengilor. Fiind subțire, linia nu acoperă aproape nimic din ce e sub ea.

Cuiul și rugina. Renaștere, Bucuria de a fi

În ciclul Renaștere, Bucuria de a fi, straturile devin materie. Suportul este o pânză mică, neagră, cu chenar roșu sau alb (fig. 51-56). În partea de sus stau șiruri de cuie ruginite, unele au capul roșu sau albastru. Sub ele stau foi de tablă mâncate de rugină, prinse cu capse. Titlurile numesc un început, Temelii, Roade de glod, Prind viață, Înmugurire, A treia zi.

Rugina este scrisul timpului pe metal, fără mâna artistului. Palimpsestul trece de la imagine spre obiect, trei piese ieșind cu totul din cadru, fig. 57, 58 și 59. Ultima este un crucifix cu trup din lemn erodat, fixat pe o cruce dintr-o scândură veche.

Lucrările mele preferate, cele din fig. 58 și 59, oferă o imagine simplificată a felului în care funcționează sacrul, mediind între natură și cultură prin puterea imaginii. În fig. 58, fragmentul de lemn erodat nu este sculptat. Forma lui a fost dată de timp și de eroziune. Intervenția artistului este mică. Fixează în lemn o piatră ovală, netedă, iar din partea de sus se ridică două fire subțiri. Este suficient pentru ca obiectul să capete o postură și ca lemnul să iasă din natură, așezat în fața privitorului cu aura unui obiect de cult.

În fig. 59, același tip de lemn seamănă cu trupul lui Hristos. Forma lui amintește de un corp cu brațele întinse, dar nimic nu pare modelat după un canon iconografic. Crucea este făcută dintr-o scândură veche, cu foi de tablă ruginită adăugate. Asemănarea vine din poziție, iar lemnul așezat pe cruce devine răstignire.

Concluzie

Citite de sus în jos, straturile apar în ordine inversă. Întâi linia, apoi cuiele, dantela, frunza, crengile și prima tușă. Fiecare rămâne vizibil sub următorul.

Pictura lui Costin Brăteanu cere o lectură lentă, strat cu strat, așa cum un restaurator citește un perete. Stratigrafia nu închide sensul, ci arată doar felul în care suprafața a primit ceea ce păstrează.