Proiecte

Lemnul, Pânza și Vorba

17 octombrie 2025

Spațiu expozițional
Curatoriat de Andrei Fășie
Pavilion Art 360, Târgu Jiu
17-30 octombrie 2025

O expoziție despre patrimoniul material și imaterial al Gorjului. Peste 300 de obiecte autentice din zece sate intră în dialog cu picturi de Diana Marinescu și Roxana Donaldson, în jurul a trei teme, lemnul, pânza și vorba.

Galerie foto oficială disponibilă aici.

Despre Lemnul, Pânza și Vorba

Lemnul, Pânza și Vorba s-a deschis pe 17 octombrie 2025, de Ziua Patrimoniului Imaterial, la Hub Cultural Pavilion Art 360 din Târgu Jiu, la parterul stadionului municipal. La vernisaj au venit aproximativ 200 de oameni. Intrarea a fost liberă.

Expoziția a reunit peste 300 de obiecte autentice de la Muzeul Județean Alexandru Ștefulescu, de la meșteri populari și de la colecționari din zece sate din Gorj. Cercetarea de teren s-a desfășurat din iulie până în octombrie 2025. La Runcurel și Rătez, echipa a găsit sate aproape părăsite.

Printre piese s-au aflat stâlpi din lemn cioplit de peste 200 de ani, scoarțe și marame de borangic de la începutul anilor 1900, ii cusute manual și un covor realizat de Liga Femeilor Gorjene condusă de Arethia Tătărescu. Opt meșteri populari au condus patru ateliere în vara lui 2025, de țesut, împletit, cusut și pictură pe lemn și ceramică. Obiecte din aceste ateliere au fost incluse în expoziție.

Pictorița Diana Marinescu a realizat pentru proiect o serie de lucrări cu scene din viața satului. Roxana Donaldson a contribuit cu pictura Axis Mundi. Citește mai multe despre pictoriță în Diana Marinescu, From Gesture to Grace. Proiectul a continuat cu O ie cât un sat și Itinerarii și Porți.

Expoziția s-a încheiat pe 30 octombrie 2025 cu un finisaj dedicat gustului ca patrimoniu.

Visitors walking under hanging traditional blouses at Pavilion Art 360

Text curatorial

Mi-am dorit foarte mult ca dialogul dintre pictură și obiectul tradițional să decurgă natural, să treacă dincolo de ramele tablourilor. Tocmai de aceea am propus atât o juxtapunere a unor elemente comune (costumul de călușar, ușa și fereastra tradiționale), cât și o încadrare a tablourilor între piesele de patrimoniu. Pe de o parte, tabloul Roxanei Donaldson face o introducere simbolică și intuitivă, la nivel arhetipal, în zona sacră care era mult mai bine integrată în viața satului. Pe de altă parte, tablourile Dianei Marinescu ne imersează în specificul vieții satului prin personaje și peisaje rurale, iar prin omagiile compoziționale aduse lui Nicolae Vermont și Nicolae Grigorescu se completează foarte bine componenta culturală a întregului ansamblu.

Texte din expoziție

Expoziția Lemnul, Pânza și Vorba reconstituie, prin pictură, obiecte de patrimoniu și imagini, o lume aflată la marginea memoriei, satul românesc tradițional, nu ca relicvă muzeală, ci ca organism viu, purtător de sens și identitate. Printr-un traseu de instalații și lucrări care îmbină obiectul autentic cu interpretarea artistică, pătrundem într-un spațiu în care vedem straturi de lemn, de pânză și de cuvânt care vorbesc despre patrimoniul imaterial al Gorjului.

Fiecare instalație activează o dimensiune diferită a memoriei: Cer și lut vorbește despre echilibrul dintre materie și spirit; Sub coaja lumii explorează memoria lemnului ca limbaj ancestral; Cine plânge, zboară traduce fragilitatea gestului feminin; Rămas-bun în sepia documentează dispariția satului ca fenomen al uitării; La ușa dorului și seria de picturi semnate de Diana Marinescu deschid o fereastră spre intimitatea rurală; Din scoarță în scoarță construiește o arhitectură a memoriei textile; Hora fetelor vorbește despre comunitate și solidaritate, iar Illo tempore se întoarce la mitul originar, acolo unde ființa și cosmosul se nasc din același gest sacru. Împreună, aceste fragmente alcătuiesc o cartografie a memoriei rurale, un moment de reflecție asupra gesturilor mărunte care au construit civilizația noastră. „Lemnul” devine ax al lumii materiale și simbolice, „pânza” devine urzeală a comunității și a feminității creatoare, iar „vorba” ne rămâne nouă ca datorie, fiind forma prin care memoria se transmite și se păstrează. Expoziția, dincolo de scopul de a documenta trecutul, are și rolul de a reînnoda prezentul de trecut, continuitatea fiind asigurată de contexte care pun în valoare aceste elemente, astfel asigurându-se un viitor coerent.

Lemnul, Pânza și Vorba propune o reîntoarcere la ritmurile tihnite ale lumii, la valorile care au ținut oamenii uniți și la credința că frumusețea nu dispare, ci se transformă. Dumnezeirea este pretutindeni; și când uiți cu desăvârșire de tine însuți, și când te simți umil, și când te dăruiești, cum spunea Brâncuși.

Această expoziție este darul nostru pentru voi.

Localități parte din proiect: Arcani, Boroșteni, Buduhala, Glodeni, Lelești, Polovragi, Ponoarele, Runcurel, Rătez, Tismana.

Cer și lut

Instalația Cer și lut reunește farfurii ceramice și icoane lucrate manual, așezate deasupra unei lăzi de zestre, ansamblu care vorbește despre echilibrul dintre materie și spirit, dintre gestul cotidian și semnul credinței. Lutul poartă în el pământul și răbdarea, în timp ce icoanele ridică privirea spre cer, transformând lucrul de mână în rugăciune. Între cele două lumi se naște o tăcere luminoasă, aceea a obiectelor care nu mai sunt simple lucruri. Cer și lut e o reflecție despre cum frumusețea se întrupează din modestie, iar divinul se ascunde, uneori, în formele simple ale vieții.

Exponatele au fost realizate în cadrul atelierelor cu meșteri populari.

Sub coaja lumii

Instalația Sub coaja lumii adună în jurul lucrării Axis Mundi un ansamblu de obiecte tradiționale din lemn, de la stâlpi de poartă, furci de tors, linguri, relicve ale unei lumi în care lemnul era trup, adăpost și limbaj. Aici, lemnul nu este doar materie lucrată, ci o memorie vie: poartă în sine urmele uneltelor, ale gestului omenesc și ale credinței care l-a însoțit. Sub coaja lumii se află respirația lentă a pământului, vibrația mâinilor care au cioplit, semnul crucii ascuns în fibre. Expoziția vorbește prin această instalație despre rânduiala tăcută a lumii tradiționale, despre legătura dintre verticalitatea spirituală și rădăcina materială.

Exponatele au o vechime de peste 200 de ani și fac parte din patrimoniul Muzeului Arhitecturii Populare din Gorj – Curtișoara, prezente în expoziție prin Muzeul Județean Alexandru Ștefulescu.

Cine plânge, zboară.

Instalația Cine plânge, zboară reunește batiste tradiționale cusute manual, suspendate în aer ca un roi fragil de amintiri. Fiecare batistă poartă o emoție brodată în fire, poate un gest, o tăcere, o rugăciune sau o formă de prezență care nu mai are astăzi trup. Agățate pe fire invizibile, ele par să plutească între lacrimă și zbor, între pământ și cer. În cultura tradițională, batista însoțea femeia în cele mai intime momente ale vieții, fie ele bucurii, despărțiri, dor, sau pierderi, devenind un obiect al memoriei afective. Ele se eliberează de greutatea purtătorului și zboară acolo unde durerea și grația se confundă. Cine plânge, zboară vorbește despre vindecarea prin gest, despre delicatețea lucrului de mână și despre puterea fragilității.

Exponatele au o vechime de peste 80 de ani și fac parte din colecția Muzeului Etnografic Grigore Pupăză din Arcani.

Traditional handkerchiefs arranged in a diamond next to two blouses in Cine plânge, zboară

Rămas-bun în sepia

O lume care a fost și nu mai este se adună aici. Cadrele sepia din satele Runcurel și Rătez atârnă din tavan ca niște amintiri care refuză să cadă, ca niște priviri suspendate între prezență și uitare. În mijloc, un dulap vechi și gol, păstrează ecoul lucrurilor care, cândva, se aflau acolo. Această instalație vorbește despre urmele locuirii și despre felul în care memoria rurală se destramă, dar continuă să respire atunci când cineva privește, fie și la poze, ale acestor locuri.

Cândva, acest „nimic” a fost acasă.

Fotografiile au fost realizate în perioada iulie-august 2025, în satele Runcurel și Rătez, de către Daniela Apostol și Laszlo Jozsef.

Sepia photographs from Runcurel and Rătez hanging from the ceiling in Rămas-bun în sepia

Acolo unde lumina nu uită să se întoarcă

La ușa dorului este o alăturare a două elemente de arhitectură din componența unei case tradiționale gorjenești. Atât ușa, cât și fereastra sunt mai vechi de 100 de ani, și deschid colecția de pictură semnată de Diana Marinescu. Artista a conceput această serie inspirându-se din viața satului, iar prin perspectiva sa ne amintește că, în lipsa conștientizării noastre, lumina totuși „nu uită” să se întoarcă acolo unde, cândva, nici noi nu uitam. La sat, la țară, la tradiții și obiceiuri făcute să ne uităm cu căldură în priviri unii către ceilalți.

Seria de picturi a fost creată special pentru expoziția „Lemnul, Pânza și Vorba”. Ușa din lemn, veche de aproximativ 150 de ani, provine din colecția Muzeului Etnografic „Grigore Pupăză” din Arcani, iar fereastra, cu o vechime de peste un secol, aparține lui Mitică Moruș. Costumul de Călușar a fost realizat de meșterul Daniel Ciuncanu (Ciunki).

Din scoarță în scoarță

În Gorj, țesăturile utilizate ca peretare, covoare, preșuri și altele asemenea se cheamă scoarțe. Instalația Din scoarță în scoarță compusă din covoare tradiționale suprapuse devine o metaforă vizuală a războiului de țesut, un spațiu în care forța, repetiția și ritmul se transformă în expresie culturală. „Războiul” nu desemnează conflictul, ci mecanismul care face posibilă coeziunea firelor, continuitatea simbolică și transmiterea memoriei colective.

Materialele țesute (scoarțe, covoare, păretare, ștergare și fețe de masă) provin din patrimoniul Muzeului Arhitecturii Populare din Gorj – Curtișoara, precum și din colecțiile meșterilor populari Mioara Dinoiu (Polovragi), Filomela Tiștere și Claudia Drăghescu (Artizan Tismana), precum și de la Angelica Ambruș (Glodeni).

Andrei Fășie in front of traditional Gorj carpets and textiles

Illo tempore

Instalația Illo tempore reinterpretează una dintre cele mai vechi imagini ale mitologiei românești, a fetei așezate în leagănul de mătase dintre coarnele cerbului. În această construcție simbolică, cerbul devine axul lumii, purtătorul luminii și al trecerii dintre lumi, iar leagănul este un prag al devenirii din fată, femeie. Maramele suspendate creează iluzia unui zbor lent, a unei pluteri între pământ și cer. Costumul de mireasă evocă momentul inițiatic al trecerii, când ființa feminină se află între copilărie și maturitate.

Titlul face trimitere la expresia latină illo tempore („în acel timp”), formulă recurentă în studiile lui Mircea Eliade despre timpul mitic și reîntoarcerea la începuturi. În acest sens, instalația nu documentează un ritual, ci îl reconstituie simbolic, propunând o întoarcere în timpul originar.

Marame confecționate din borangic (mătase naturală obținută de la viermii de mătase), bumbac fin și in subțire. Datează din perioada 1920 – 1980 și provin din patrimoniul Muzeului Arhitecturii Populare din Gorj – Curtișoara.

Presă și linkuri

  • Docuart, Memoria satelor care dispar, 300 de piese autentice într-o expoziție produsă de Docuart
  • Modernism.ro, Memoria satelor care dispar, 300 de piese autentice
  • Centrul Constantin Brâncuși, Expoziția Lemnul, Pânza și Vorba, o călătorie în patrimoniul imaterial din Gorj
  • Agerpres, Gustul ca patrimoniu, celebrat la finalul expoziției Lemnul, Pânza și Vorba
  • Gorjeanul, Expoziția Lemnul, pânza și vorba, inaugurată astăzi la sediul PavilionArt360
  • Gorjeanul, Expoziția Lemnul, Pânza și Vorba, deschisă până la sfârșitul lunii octombrie 2025
  • Știrea Verde, Asociația Docuart reînvie satul gorjenesc prin expoziția Lemnul, Pânza și Vorba

Artiști: Diana Marinescu, Roxana Donaldson
Organizator: Asociația Docuart
Cofinanțat de: Administrația Fondului Cultural Național
Parteneri: WIN Gallery, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Centrul Constantin Brâncuși, Muzeul de Istorie și Arheologie Alexandru Ștefulescu, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Curtișoara, Muzeul Etnografic Grigore Pupăză Arcani, Muzeul Satului Lelești, Școala Populară de Arte Constantin Brâncuși, Universitatea Constantin Brâncuși, Institutul de Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Liceul de Arte Constantin Brăiloiu

Fig. 5910 octombrie 2026Costin Brăteanu – StratigrafiiAm intrat de curând în contact cu opera lui Costin Brăteanu și, analizându-i portofoliul, am avut impresia că privesc o geografie reprezentată artistic. Înaintând prinGrid of dark cells with pink and white forms, work by Roxana Donaldson4 octombrie 2026Roxana Donaldson – Noduri fertile – „A Feminine Archive of Fear”Expoziția Roxanei Donaldson explorează moștenirea feminină a fricii prin instalații în evoluție, care împletesc povești personale cu dinamici sociale mai largi.